Gigantul informatic a emis o alerta “critica” de securitate pentru cei 900 de milioane de oameni care folosesc Internet Explorer.
Eroarea este atat de severa incat afecteaza practic orice utilizator de Internet Explorer.
Portita de acces a hackerilor spre computerul tau este felul in care Internet Explorer a fost programat sa trateze anumite pagini web. Mai exact, browserul aflat sub licenta Microsoft este singurul care suporta fisiere de tipul MHTML, cele care cauzeaza problema.
Firefox, Google Chrome sau Safari al celor de la Apple Macintosh nu au aceasta problema.
Microsoft a spus ca amenintarea se afla de fapt in felul in care este programat sistemul de operare Windows, pentru ca, speculeaza criticii, reprezentantii companiei nu vor ca userii sa renunte la Explorer.
Acest lucru, pe de alta parte, inseamna ca orice utilizator de Windows XP (SP3), Windows Vista, Windows 7, Windows Server 2003 si Windows Server 2008 (R2) poate fi afectat.
Compania nu a reusit pana acum sa indeparteze cu totul problema, asa ca a construit o aplicatie-"pansament" care sa o repare.
Pana cand reprezentantii companiei gasesc o rezolvare permanenta la problema, toti utilizatorii Windows, mai ales cei care navigheaza pe net cu Internet Explorer, au primit avertismente si au fost sfatuiti sa descarce si sa instaleze aplicatia.
Microsoft a descris situatia ca una “serioasa” si a declarat ca, pana acum, nu se stie de niciun hacker care sa fi jucat aceasta carte.
“Un posibil infractor informatic ar putea construi un link HTML care sa declanseze un script virusat si apoi sa-l convinga cumva pe utilizator sa-l acceseze. Cand persoana vizata da click pe link, scriptul se va declansa si va functiona pe tot parcursul sesiunii pe Internet Explorer. Un asemenea script ar putea colecta date personale ale userului, afisate de browserul de internet, sau ar putea afecta starea programului de navigare pe internet”, a declarat purtatorul de cuvant al Microsoft, Angela Gunn.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu